i am the swan

this is the last post on this blog.
si o sa-l termin la fel de dramatic cum a fost si blogul :)
with a nice piece of ballet.

one day i`m gonna grow up to be a ballerina.
one day i won`t be afraid of the dark.
one day i won`t be afraid of anything.
one day i`ll be strong.
strong-er.

this is not a dying swan.
this is a swan who is reborning.

this part was for the blog.

and this part that follows is for dear victor.
pentru ca aseara, in timp ce faceam baie si imi scufundam parul sub apa, mi-am dat seama de ceva.
he always told me ca nu intelege care e rostul in a te apropia de cineva, atata timp cat in momentul in care acel cineva va disparea, tu vei fi ok. why say i love you when you can live without that person ? why say i do when you know you might as well do well without them.
si niciodata nu am stiut ce sa ii raspund. evident, stiu ca n-as muri fara el, sau fara altul. evident stiu ca atunci cand lucrurile se termina, tu nu te termini cu ele. evident, we move on. all of us.
i-am spus mereu ca e o chestiune de alegere. aleg sa fiu cu tine si nu cu altul si asta ne face importanti, aleg sa stau, nu sa plec si asta ma tine aici. aleg sa spun i do si this makes me do it and love you and care for us. i want to be with you all my life fara sa ma gandesc la ce inseamna asta. i make a choice. we all do.
lucrurile sunt simple. sau cel putin, ar trebui sa fie.
he never considered my answers to be good enough. they were not the right answers anyway ..
the thing is that there are really no right answers.
aseara, in timp ce faceam baie si mi-am scufundat parul in apa, mi-am dat seama de ceva.

n-am sa-i pot explica niciodata in cuvinte si probabil ca el n-o sa o simta niciodata asa cum o fac eu. n-am sa pot sa pun mana pe el si sa ii transmit telepatic tot ce e in mine.
dar mi-am dat seama ca ceea ce m-a facut sa stau langa el si sa cred cu toata inima in noi, nu erau raspunsurile de mai sus. cele pe care i le dadeam si ma chinuiam sa i le explic. fara sens, pentru ca si motivatiile lui erau la fel de simple si la obiect ca ale mele "ai sa mori fara mine?" - "nu" - "atunci?" .... dar ideea e, ca nu a fost niciodata vorba de o alegere. a lui sau a mea.
what made me stay and made me strong e ... oricat de simplu pare ... gandul ca no matter what happens, intre noi doi n-o sa se termine.
e absurd si e romantic si e total penal si patetic. da ! razi !
dar asta cred eu.
asta sunt eu.
cu parul prins sus la spate si cu inima pe afara. si cu acest gand in mine. ca intre noi doi, mereu va exista acel lucru pe care n-am sa-l pot explica nimanui. nici macar mie. dar pe care am sa-l simt cand dorm cu el si cand ma ia in brate, cand ma atinge sau cand ma saruta. sau cand se uita pur si simplu la mine. he doesn`t even know, aparent nu realizeaza ca nu e asa cu toti baietii din lume. ca e asa doar cu el.
e lucrul ala pe care mi l-a spus si el de mult ...
ca ne cunoastem fara sa ne stim. ca .. nu stiu, his heart i feel the most.
e ceva ceva ceva acolo. mic si sfrijit uneori, sau mare si vijelios alteori, to die for sau to live with it all your life.
eu nu cred ca intre noi lucrurile or sa se termine vreodata si campiile in urma or sa fie arse cat sa nu te mai poti intoarce vreodata.
nu vreau sa explic. nu trebuie. nici n-as avea cum.
he will always be "draga victor" to me.

e amuzant pentru ca da, sfarsitul lumii nu vine pe 22.
dar life has a funny way of arranging things.

so blow your candles.
happy 22nd !
i`ll always be here, on this blog.
and i`ll always be with you, trust me.

i am a swan. and i believe.
watch this, it`s beautiful !

sunt un pufulet

cred ca am vorbit prea mult si prea aiurea despre tot.

posturile mele s-au transformat intr-o brambureala fara sens.

i suffer and i am immense si caut senzatii tari in scris. i talk too much si ma lamentez. i don`t like this.

i suck.

aseara ne-am uitat la un film si am envizajat .. as putea spune chiar "simtit" ... pentru prima data cum se poate transforma un om, din sanatos psihic in criminal bolnav. tot filmul mi-am imaginat cum l-as bate. si de la imaginea unor scurte palme care ar elibera frustrarea, am ajuns la cativa pumni seriosi .. si mai apoi, pe masura ce n-am dat ghes palmelor chinuite de care aveam nevoie, la imaginea unei EU sosind la usa lui cu o crosa de golf in mana. l-am vazut deschizand usa casei si pe mine ranjind in prag cu crosa in mana. m-am vazut pasind peste prag.

am strans mai bine crosa in mana, am ridicat-o in aer si i-am tras una peste picioare. mi-am imaginat cadru cu cadru cum el se trage inapoi, mai intai amuzat, apoi de-a dreptul speriat. am vazut cum il tot lovesc cu crosa de golf, pana il umplu de vanatai, pana cand ii da sangele prin piele, pana cand peretii aia albi si curati si toata ordinea din apartament e umpluta de kile si kile de sange. eu rad si simt ca fac bine si nu ma pot opri, tot dau in el, dau dau dau. dau pentru ca e un bou, dau pentru ca e un tampit, dau de drag si dau de ura, dau ca nu ma ia in brate, dau ca nu ma pupa, dau ca acum imi amintesc tot si m-am enervat mai tare, dau ca imi place sa ma vad cum dau, dau ca stiu ca il doare, dau ca nu ma mai pot opri. dau pana obosesc, apoi plec si il las acolo in casa, inca ferindu-se cu mainile in sus. si singurul lucru care imi pune un zambet pe buze e imaginea lui de a doua zi, aparand in fata prietenilor lui plin de vanatai si semne si raspunzand un pic socat intrebarii "ce-ai patit bai?" cu un "m-a batut raluca".

se termina filmul si tot ce pot eu sa ii dau eu dupa ce ii spun sincer ca-mi vine si-mi doresc sa-l bat, e un pumn in obrazul stang, trei picioare si doi alti pumni in antebrat.

take me as i am

este oarecum amuzanto-tristo-cinic cum unul dintre cele mai placute si asteptate momente ale zilei mele a ajuns sa fie the smoke before i go to bed.

serios acum, incepand cu ora 7 astept cu interes sa ajung acasa, sa ma dezbrac, sa fac un strop de conversatie cu mama, sa inchid usa camerei (finally!), sa deschid geamul, sa-mi pun un hanorac, sa aprind o lumanare parfumata, sa-mi rulez tigara, sa ma asez cu coatele pe geam si sa o apriiiind. acest moment este highlight-ul serii. nu mai ies prea des si in fiecare seara ajung acasa la maxim 9 ; cu victor nu ma vad decat scurt, atunci cand ma vad. and i don`t question this, i don`t want more, i am okay. when i don`t see him i get home directly after work. which is maximum 8.30 cu tot cu lungitul mersului pe jos.

so there it is ... 9 o`clock me, getting bored in propria camera. i don` t want to read, i don`t want to watch a movie, i`m having a break from the feature. si in loc sa astept sa ma sune victor sau in loc sa scancesc in mine ca vezi doamne, ce frumos ar fi fost sa petrec acest timp liber pe care il am impreuna cu iubitul meu, iubindu-ne ... eu astept sa se faca 10.

astept, astept, astept. uneori ma amuz ca am ajuns sa fiu asa disperata dupa o ora. alteori zic doamne ajuta ca sunt disperata dupa ceva ce pot controla si stiu ca o sa vina oricum. la 10 si 20 ii spun lui mama noapte buna, inchid usa camerei si ma asez la birou la lumina veiozei. imi rulez o tigara, aprind lumanarica parfumata, deschid geamul si ies in afara lui. seatul ibiza care e exact ca masina lui victor (ha!) ajunge acasa la 11 fara 15. nu am programat ora de fumat cu ora de venit acasa a seatului, pur si simplu s-a nimerit. oricum, il vad in fiecare seara cum cauta loc si parcheaza. uneori nu gaseste spatiu liber decat sub geamul meu. which obviously makes me smile. seatul il conduce un baiat la costum. care coboara mereu vorbind la telefon. probabil toti baietii care conduc un seat sunt foarte ocupati.

in timp ce fumez ma gandesc la toate lucrurile de peste zi, ma gandesc cum totul e bine, ma gandesc cum there is time and there is love, cum n-ar trebui sa ma grabesc. zambesc in timp ce fumez, uneori ma intreb daca o sa intre mama peste mine ce-am sa-i spun si cum am sa-i explic ca nu m-am apucat de fumat, e doar acest mic si scurt ritual de dinainte de culcare, care ma elibereaza de ganduri, ma face sa dorm linistit, sa visez bombastic si ma scuteste de un posibil moment de panica urmat in general de plansul ala molcom si enervant de vita proasta si resemnata.

sting tigara. ma bag in pat. adorm.

aseara am visat ca eram intr-o camera imensa. victor era intr-unul din colturi si eu trebuia sa ajung la el. era multa lume in jurul meu. ma strecuram printre oameni in timp ce ei se aglomerau si mai mult unul in altul, nelasandu-ma sa trec. el ma privea din colt si astepta. he had that look on his face, that scared me in the past but that i now like. uneori ii pierdeam ochii prin multime. paseam, paseam spre el si parca mai mult ma indepartam, parca mai stranse se faceau randurile de oameni. ii simteam pe toti apasandu-ma din toate directiile, eram ca la un concert la care incerci sa ajungi in fata dar nu poti, nu poti.

apoi am calcat pe ceva. am facut un pas in gol. si m-am trezit in apa. eram in mijlocul unui fucking ocean, plutind in apa undeva pe la fund. era plin de bule de aer in jurul meu. do you know the bottom of the ocean ? nu e luminos, apa nu e bleu. e intuneric si nu vezi nimic. dadeam din maini incercand, nu sa ma ridic la suprafata, fiind ca intr-un fel simteam ca sunt intr-o groapa fara fund, ci din nou, incercand sa ajung spre victor. la victor.

aceeasi camera. aer. oameni. totul pe pielea mea. purtam geaca de piele, habar n-am de ce si imi simteam mainile transpirate sub ea. mergeam spre el, eram mai aproape decat data trecuta. din colt, el inca ma privea. continuuuuuu. oh, if looks could kill. paseam, paseam.

si nu-mi era frica, desi stiam ca o sa se rupa podeaua din nou.

kaboom. apa ! fundul oceanului ! si eu care incerc sa imi tin ochii deschisi si sa imi gasesc drumul prin tot intunericul ala. deschid gura dupa aer si mi se umplu plamanii de apa. cred ca mi-e frica. incep sa dau din maini. mi-e frica sa nu mor. lovesc disperata in jur si apa e tare, e din ce in ce mai tare in jurul meu. evident, ma lovesc de un perete pentru ca dimineata asta ma trezesc cu palma stanga durandu-ma.

merg spre victor. sunt in camera aia mare dar sunt uda. am hainele fleasca si simt cum apa ma trage in jos, din ce in ce mai grea pe mine, de parca ar fi plumb. incerc sa respir aerul, cat de mult pot, aer aer aer sa-mi umple plamanii! mi-e frica sa nu cad din nou in groapa aia. dar nuuu, el e acolo. e aproape. acum stiu ca nu am sa mai cad. stiu ca am sa ajung la el. intinde mana printre cei doi oameni care ne mai despart si il rog din ochi sa ma apuce. si el doar se uita. privirea aia ma omoara. il implor cred din ochi sa ma apuce de mana. stiu ca daca nu o face am sa cad din nou in apa. ma studiaza, isi lasa ochii in jos. cred ca vrea sa ma prinda de mana, altfel de ce s-ar uita in jos.

se rupe pamantul sub mine, i can feel the wobbly water sub picioare. de data asta simt cum ma scufund, ma duc la fund ca bolovanul si sunt constienta ca n-am sa ma opresc decat in fundul gropii. si vad toate bulele alea de aer din jurul meu si apa ma apasa de peste tot si eu tip "nuuuuuuuuu". si vad ochii lui cum se departeaza de mine si ma prinde de-o data de mana, mult ti-a mai luat, mult ti-am ai luat draga victor.

ma prinde si ma trezesc.

ultimul lucru pe care il simt e mana lui care ma trage afara din apa.

sase aprilie

listen ..


in ultima vreme am urat diminetile. urasc sa aud cum se deschide usa camerei si cum mama imi spune pe un ton obosito-plictisito-sictirit "hai ca-i trecut de 8". urasc sa trebuiasca sa deschid ochii si primul lucru pe care il vad sa fie parchetul plin de haine si dresuri, pentru ca pur si simplu nu mai am nici chef, nici energie si nici timp sa imi ridic hainele de pe podea seara cand ma dezbrac. asa ca le las acolo, una peste alta. am strans mormane de haine. ar trebui sa imi fie rusine. dar nu imi e. ma simt scufundata in ele, sunt zidul meu pana la usa si macar asta ma asigura ca nimeni nu mai are loc sa intre dupa mine. urasc ca imediat dupa ce m-am trezit ma intorc pe partea cealalta inca cu ochii deschisi si trebuie sa infrunt peretele. atunci imi amintesc putin din visele de azi noapte.

in general il visez pe victor sau pe radu. sau pe amandoi. nu sunt vise placute, sunt obositoare si extenuante asa ca de cele mai multe ori ma trezesc asa, cu inima grea, de parca toata noaptea am muncit-o pe cine stie ce coclauri dubioase, supunand-o la diverse chinuri. to give you an example, aseara am visat ca ma intalneam cu victor care imi spunea sec si rece "mie nu imi e niciodata dor de tine". si uite asa ne desparteam. uite-asa ramaneam singura. apoi l-am visat pe radu care doar ma privea, cu fata aia trista si-n acelasi timp nepasatoare, de parca nimic nu ar conta pe lume. daca am cunoscut vreodata vreun om mai neatins de ce e in jurul lui, mai lipsit de pasiune (and everything that revolves around this term) si de entuziasm si mai multumit de cacatul care il inconjoara, omul asta e radu. cand ma intalnesc cu el in vis incep sa plang instant pentru ca nu mai suport imaginea asta din subconstientul meu care sufera milimetru cu milimetru fiind ca a stat atata timp langa un om asa ... asa ... bwaaaaaa ... in fine.

poate ca visul nu pare obositor, dar pentru mine e. ma termina ca in fiecare noapte ma culc cu speranta ca lucrurile vor fi ok cu victor, sau macar cu resemnarea ca i will be ok si ca eu o sa am puterea sa lupt pentru noi cu aceeasi seninatate si open heart de mereu. dar ma trezesc in fiecare dimineata de parca noptile sunt ani si pe mine ma cuprinde pe parcursul lor o disperare nesfarsita. pe care o simt in gat si nu ma lasa sa respir. senzatia cea mai acuta e ca pur si simplu ca ma sufoc cu neputiinta si ca .... fuck, trebuie sa invat sa accept ca poate nu va fi ok. in fiecare dimineata imi spun ca nu depinde totul de mine, dar capul asta pur si simplu nu vrea sa inteleaga ca nu sunt eu de vina, nu sunt cele 6 luni, nu e radu, nu e neputiinta mea de a ma desparti mai repede de radu si de a ma duce la victor, nu e nimic din ce am facut eu .. sau chiar daca e, poate ca e, dar nimeni nu ar trebui sa mi-o reproseze. eu nu ar trebui sa mi-o reprosez. eu ar trebui sa ma iert ... lucrurile se intampla asa uneori. si daca nu e sa fie, inseamna ca victor nu e this big love, asa cum am simtit, putza, asa cum am simtit cand m-a luat prima data in brate si m-a sarutat.

infrunt deci peretele pentru 5 minute, apoi ma decid ca am sa ma ridic din pat si-o sa mai fac o zi, ca o tura de bazin, si-am sa fiu bine. si ma ridic intr-adevar in fund, dar ma opresc pe marginea patului cu picioarele pe podea si coatele pe genunchi ... si ma joc putin cu parul, lasandu-mi capul in jos si mangaindu-mi ceafa. si-n acest moment deja ma lasa teama asta tampita de a infrunta inca o zi singura, aici ma apuca de degete o tristete melancolica care ma face sa vreau sa plang sau macar sa ma arunc din nou in pat, sa ma intorc cu spatele la zi si cu fata la perete. si sa adorm pana cand se termina tot timpul din lume si pana cand se termina toata nebunia asta pe care nu o inteleg si ajung acolo unde vreau sa fiu ...

visez ca intr-o dimineata am sa deschid ochii fiind ca o sa imi bata soarele in ei si fiind ca in vis imaginea o sa se devina portocalie si eu am sa stiu atunci ca e dimineata si e vara. si visez ca inca inainte sa apuc sa deschid ochii, am sa simt mana mea peste pieptul lui si degetele mele ca ii mangaie parul chiar la baza cefei. si-am sa stiu ca-l tin in brate si-am sa simt pe umar mana lui si-am sa imi amintesc ca asa dormim noi, el tinandu-ma pe mine si eu pe el. si-am sa zambesc pentru ca am sa stiu ca totul e bine si-atunci am sa indraznesc sa deschid ochii si da, el o sa fie acolo, el si nu altul pentru ca da, are dreptate victor, ar putea fi oricine langa mine, dar eu nu vreau pe oricine, eu il vreau pe el. si-am sa zambesc ca am sa stiu ca e el sub mana mea si e el cel care ma tine si cu pleoapele inca adormite am sa deschid ochii. si o sa vad pe fereastra porcariile alea de telecabine din mamaia si soarele care rasare pentru ca e dimineata. si-am sa-mi intind degetele peste gatul lui si am sa ii spun ca si pana acum "buna dimineata" si-am sa zambesc iar. si-o sa stiu ca sunt la hotel flora, ca e vara si e marea langa mine, ca totul e frumos si ca noi ne iubim si .. e bine. el o sa imi spuna, ca de obicei, de altfel ca si acum, "buna" , doar ca eu sa pot sa completez amuzata "dimineata" si sa il pup pe gat. numai ca asa cum nu se intampla acum, atunci el o sa zambeasca si-o sa ma traga mai aproape de el si-o sa ma sarute .... si-o sa zambeasca, daaaaa, o sa zambeasca.

nu cred ca imi mai amintesc cand mi-a zambit ultima oara. el mie. asa .. cand m-a privit si i s-a luminat fata si a zambit. of doamne. poate ca intr-adevar nu mai are nici un rost. mi-au dat lacrimile .. e pustiu in inima, mai pustiu decat de obicei cand iti dai seama ca baiatul pe care il placi nu numai ca nu stie daca te mai vrea, dar nici macar nu mai zambeste cand se uita la tine. in vis insa, eu stiu ca e bine tot.

this is the image that keeps me going. hm. ce ciudat si poate chiar penibil. ma ridic deci din pat. imi fac curaj. ma spal pe fata, ma trezesc. ma uit in oglinda. respir. incepe o noua zi. si zi de zi, minut de minut si gand de gand, cred ca incep sa obosesc un pic mai mult.

sburatorul

am plecat de acasa cu pas incet. printre blocuri, printre masini, pe langa prosper center. am traversat strada si m-a claxonat un batran scarbos dintr-un lexus. mi-a zburat vantul fusta si era frig. mi-am tras fermoarul la geaca si m-am infofolit mai bine. am trecut de marriott si am asteptat 5 minute sa traversez strada la un semafor. am privit omuletul ala rosu fara sa ma misc, pana a devenit verde. m-am uitat in gol ca o proasta in timp ce treceam zebra. am coborat dealul catre eroilor. am facut stanga pe louis pasteur si am mers pe bordura incercand sa fac echilibristica, in timp ce treceam pe langa arenele BNR.
si am ajuns.
am intrat pe dr. lister si am mers pana in capat unde incepe strada romniceanu. m-am uitat cu atentie la fiecare casa de pe drumul asta, de pe stradutele de la eroilor. asta vara am batut strazile astea de zeci de ori cu victor. asa cum a zis el la un moment dat, le-am batut atat de mult ca daca am fi avut o ata pe care sa o fi lasat in urma noastra, la un moment dat am fi strans cu ea strazile la un loc. funny :) m-am uitat la fiecare casa si la colturi si mi-am amintit fragmente de conversatie purtate in diverse locuri. mi-am amintit cum am fost eu o proasta si cum am fost un copil rasfatat. mi-am amintit cum ma plimbam eu cu el fara sa il plac si cum mai tarziu din plimbarile astea a inceput sa imi lipseasca. m-am oprit la intrarea in parcul romniceanu si mi-am amintit cand mi-a dat-o pe sylvia plath. cum a trantit atunci la perete toate usile inchise care duceau la inima mea si he caught a glimpse of it. cum mie mi-au dat lacrimile si m-am gandit ca fac o greseala ca il aleg pe baiatul cu trombon in locul acestui om care mi-a cumparat-o pe sylvia doar pentru ca i mentioned i liked it o data. mi-am amintit ca ploua si era cald la el in masina si mie mi s-au incalzit treptat genunchii care inghetasera afara. apoi mi-am amintit alta noapte pe aceleasi strazi, tot cu ploaie .. cand eu l-am tras sub un copac si am stat asa unul langa altul fara sa spunem nimic, doar cu mainile atingandu-ni-se. si mi-am amintit cum am iesit eu in ploaie si am ras fara sa-mi pese de nimic. cum m-am intors spre el si am vazut ca ma privea asa, ca si cum se indragostea de mine. cum eu nu-l priveam in nici un fel, doar ma distram.
ma uit acum la mine cea de atunci si imi dau seama ca am fost o tampita. dar e ok, accept si asta. sunt linistita cum n-am mai fost de mult.
am urcat dealul spre varful parcului romniceanu si m-am asezat pe o banca. si m-am uitat asa, in zare .. asteptand.
sa vina.
sa imi spuna ce stiam ca o sa imi spuna.
ca vrea sa se desparta de mine.
am asteptat.
am uitat sa spun ceva. pe drum, nu doar mi-am amintit ce am scris mai sus. am jucat si un joc.
cu fiecare pas si cu fiecare amintire mi-am imaginat ce-o sa se intample in viitor.
v-am spus ca am aceasta obsesie .. sa ma uit la pozele lui si sa imi imaginez momente din viata lui din trecut. fara mine. e ciudat, am de mult asta, probabil e o reminiscenta retarda din perioada in care nu eram impreuna. cand ma uitam la pozele lui si imi imaginam cum ar fi viata mea daca as fi fost cu el si cum ar fi fost poza pe care o vad daca eu as fi fost acolo. sau pur si simplu incerc sa imi imaginez ce faceam eu cand el facea poza respectiva. ma uitam in iarna spre exemplu la pozele de la filmarea s t r u n g l o v e si stiam ca fusesera facute dupa ce mi-o daduse pe sylvia plath si ii spusesem ca i like radu si nu vreau sa fiu cu el. cand vad pozele alea imi amintesc mereu ca in ultima seara din filmarea lui am vrut sa plec la campina. si stiam ca daca plec totul o sa se schimbe. dar nu m-am dus.

..........
in fine.
spuneam ca in timp ce mergeam pe stradutele noastre de la eroilor am jucat si un joc.
cu fiecare pas si fiecare amintire mi-am imaginat lucrurile la care, din nou, nu o sa iau parte. de data asta in viitor.
n-am sa fiu acolo cand o sa castige trofeul n e x t. n-am sa fiu acolo cand o sa plece in prospectie pentru noul film. n-am sa fiu acolo cand o sa fie entuziasmat ca totul e bine cu filmul. n-am sa fiu acolo cand o sa se panicheze. n-am sa fiu acolo cand o sa isi termine cartea. n-am sa fiu acolo cand o sa fie prima zi de vara. n-am sa fiu acolo cand o sa plece la ipiff. n-am sa fiu acolo cand o sa rasara soarele pe plaja. n-am sa fiu acolo. n-am sa fiu acolo. n-am sa fiu acolo. n-am sa fiu acolo.
say this with me. n-am sa fiu acolo.

asa ca atunci cand am ajuns in varful parcului romniceanu si m-am asezat pe banca si am asteptat sa vina ... stiam deja tot ce m-ar fi putut face sa plang. stiam deja ce o sa pierd. eram .. pregatita. si eram bine. era liniste.
si in cel mai ciudat mod, nu mai aveam rabdare. imi doream sa ajunga mai repede si sa o spuna, sa spuna odata ce eu deja stiam.

ne-am plimbat pe aceleasi strazi. strazile nu se strang una in alta, strazile nu se apropie intre ele, what is built is built, what is in one way stays the same.

he asked me to stay. a fost o secunda in care m-am uitat in ochii lui si mi-am dat seama cat de frica ii e sa ma piarda. so he asked me to stay.
si pentru prima data, mi-a fost greu sa spun "bine".


videoul doar imi place. i am not sad. it does not break my heart. it does not make me cry. i know i am what he wanted. but i love when she yells it in the end.

what i never told you

is i am afraid of losing him

all the cracks in the walls remind you things we said

i think i heard him break the walls after i left.

i climbed down a few stairs from his apartment to the exit door then i turned and looked back at him. he was standing in the doorway, his head propped up to the door, looking at me. i blew him a kiss which i knew he would not catch but rather let it fly to him till it hit his cheek. i smiled and climbed down a few more stairs till he could no longer see me. he closed the door. i stopped. i don`t know why but i did. i looked at my boots, boots made for walking, boots made for stepping over men`s hearts, lungs and heads, boots so disappointing since they`re clearly not doing any of this. and i felt sorry. not for myself. but for him. i felt sorry `cause i knew i cannot help him in any way and everything i do or say just go by acknowledged but not taken in.
then i heard him smash the walls behind me ... with his fists or maybe head, or maybe hitting his full body against them. there were 4 extremely large crashes. i looked up trying to figure out if it`s coming from his home. i thought it was.
i didn`t know what to do. i wanted to climb up the stairs and tell him "hey love, it`s okay, relax a bit". but i couldn`t. this boots ... they would just stay still, buried to the ground, glued to the floor.
i looked down at myself. and wanted to go upstairs and tell him everything is fine. i am here and it`s ok, really it is.
but i knew it was not what he wanted me to do. he wanted to be alone. he wanted to smash the walls and the plates and the entire house, thinking how stupid he is to let me go like that, how stupid he is to say all the things he said, how stupid he is to not hold me and love me like he wants to, but rather find pleasure in making me suffer and feel guilty for things even he knows are crap, how stupid he is to not let go, how stupid he is for almost ruining this every single day and how lucky he is to have me by his side, always understanding and loving, always willing to take it from the beginning, always hugging and loving him, telling him it`s okay and we`ll make it and we`re fine as long as we are together, how stupid he is to not be able to say thank you for being like this with me, if it weren`t for you, i would kill this relationship in an instant after waiting for it for so long, how coward he is for not being able to say this out loud, to cry it out loud, to yell it to the night and to me and to the world. i`m sorry for being a dick.
and so ...
i left. leaving him with all this feelings. i did not think he deserved them but i hoped they would make him feel better. and i prayed the night would be good to him.
he says please don`t cry at night and don`t feel bad.
i don`t cry at night and don`t feel bad. because my conscience and heart are open and clear. i know i am trying. i know i am in love. he knows that too and i think he is mad at himself for not being able to let go and love me like he wants to. he is his own enemy. he is afraid of ruining this because he feels he is close to doing it. yet he cannot stop.

yes, i definitely heard him break the walls after i left.

little girl blue

he said he doesn't know if he loves me or not.
i wanted to freeze my heart in that very moment.
i wanted to have no feelings.
now ... i just don't want to talk about it.
ever.
the painting is called Christina`s world. it was made by an American painter who saw his neighbor, Christina, crawling on the field next to her house, trying to get back home. she was paralyzed from waist down.
needless to say why tonight it`s here, on my blog.

thank you for having me

nu cred ca m-am simtit mai batrana vreodata, mai trecuta de ani si mai incercata, desi stiu ca pana la urma nici nu a fost mare lucru. am simtit totusi ca fusese, si timpul trecuse peste noi desparindu-ne si apropiindu-ne apoi, doar ca sa ne arate cat de multe s-au intamplat si cat spatiu s-a sedimentat intre noi.
eram doi vechi iubiti fata in fata, privindu-ne adanc in ochi. el avea ochii rosii si eu am stiut ca a plans, el, care mereu a avut inima mai puternica decat a tuturor miilor de baieti pe care i-am iubit. eu nu plansesem, decat un pic cu o seara inainte, cand mi-au curs doua lacrimi incredibil de fierbinti pe obraji, chiar inainte sa adorm si inainte sa mi se strecoare in minte gandul ca uneori, victor imi lasa inca impresia ca nu ma accepta in viata lui si nu ma iarta. ca oricat as incerca, ma trateaza uneori ca pe o straina care e primita azi peste prag, dar de cele mai multe ori e pusa la zid si judecata intr-un proces fara sfarsit, la care sunt mereu gasita vinovata. de el, ca si de mine.
eram doi vechi iubiti si cand l-am vazut i-am zambit si el, cu ochii rosii, mi-a zambit inapoi. si s-a asezat. l-am intrebat cum ii e si a privit in jos si mi-a spus ca e mai greu decat credea ca va fi. mi-a spus ca traieste intr-o casa goala si pustie, murdara si trista. "asa ca mine, intr-un fel" si a inceput sa rada. dar eu am stiut ca nu e rasul lui si mi-au dat lacrimile. m-am uitat in jos si i-am marturisit ca si eu plansesem cu o seara inainte, simtindu-ma invinsa si neputiincioasa. si i-am mai spus ca printre nenumaratele ganduri inclinate mie si lui victor, m-am gandit si la el si ana, si mai ales la cat de trista trebuie sa fie ea acum. ma sperie tristetea ei care nu e a mea, dar pe care o pot mirosi si care ma infioara. miroase a mortaciune. miroase a corp ars si piele carbonizata. miroase a dezamagire. miroase a nici un drum de intoarcere. el a zambit.
i-am spus ca ma pufneste plansul. s-a uitat la mine si i-au dat lacrimile si mi-a spus "si pe mine". and i let go. i let it all out, am inceput sa-mi plang cu lacrimi mari neputiinta si-am inceput sa scancesc ca un copil. si-am plans si pentru el si pentru mine, si pentru ana si pentru victor. si-a plans si el cu mine si m-a mangaiat pe cap si mi-a spus printre lacrimi "hai gata, opreste-te, vedem noi, trecem peste. ce naiba, ne comportam ca doi prosti". si-am ras cu mucii la nas si l-am luat de mana. si ne-am privit in ochi ca doi vechi iubiti care-au plans candva de mult, acum un secol parca, in acelasi loc, iubirea lor care se destrama atunci. iar acum plangeau pentru alte iubiri, si pentru alte inimi si alte suflete si-alti oameni care si-au facut loc in vietile lor. si plangeau pentru sfarsit si pentru lucruri care nu sunt menite sa se intample, plangeau de necaz si plangeau de ura, plangeau poate si de mila si de neputiinta, plangeau pentru ca fusesera si ei la fel de potriviti candva, apoi de-o data nepotriviti, plangeau si de furie ca totul pe lume se transforma ... si plangeau de frica. de frica in fata a ceea ce nu stiau ca urmeaza.
"o sa fie bine" mi-a spus cand ne-am oprit din plans amandoi. si eu am dat din cap si mi-am sters lacrimile, mi-am dat parul dupa urechi si l-am crezut. l-am crezut da, si n-am mai plans. am privit viata in fata.
mi-e frica, dar rezist.

we find ourselves in the sea

i don't know if i am good enough or patient enough or smart enough or paced enough to be coping with this. i don't know if i reached that level of maturity where i truly deeply understand it, accept it and where in the end i decide to fight for it. i feel small, depasita, nepregatita, speriata and totally confused. si nici macar nu stiu daca ar trebui sa ma simt altfel.